EvenimentMaramuresul Istoric

TRAGEDIE: În drum spre Mănăstirea Bârsana, s-a izbit cu ATV-ul de un parapet și a murit

Un accident mortal s-a produs în seara zilei de duminică, 30 iulie, în cătunul Mijlocia, situat între Văleni şi Călineşti. Un bărbat în vârstă de 61 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de ATV.

Toader N. se deplasa de la magazin către casă, pe drumul care duce la Mănăstirea Bârsana, pe un ATV. La un moment dat, a pierdut controlul acestuia şi s-a izbit de un parpet. În urma impactului violent, bărbatul a suferit răni grave la nivelul capului, fapt care i-a generat decesul.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea necropsiei.

Din nefericire, nu este primul accident mortal de ATV din Maramureş. De cele mai multe ori, conducătorul auto nu adaptează viteza la condiţiile de drum accidentat.

Cătălin Țineghe, InfoMM.ro. Foto – RadioResița.ro.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Duminică, 30 iulie, orele 19,24, poliţiştii au fost sesizaţi că un  bărbat de 61 de ani, din localitatea Văleni, a condus un ATV pe un drum comunal din localitate, iar în dreptul unui imobil a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat. Bărbatul a fost prins sub vehicul. Acesta a fost transportat la Spital pentru îngrijiri medicale, iar la orele 20,45 a decedat în urma leziunilor suferite.

Poliţiştii continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – JAF ÎN BAIA MARE: A rămas fără banii de apartament – 50.000 euro furați dintr-un autoturism – actualizare

Vasile Dale

AJUTĂ ȘI TU: O familie cu doi copii din Călinești au rămas fără acoperiș deasupra capului

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Scandal la ”Castaniada” cu castane ”Made IN ITALIA – Participanții au ”udat” toate cotloanele, mizerie de nedescris. 500.000 euro și-au ”luat zborul”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.