Maramuresul Istoric

LA RUSCOVA TIMPUL A STAT PE LOC: O bătrână din sat pleacă dimineaţă după pâine, peste dealuri, şi ajunge seara

O bătrână dintr-un sat din Maramureş pleacă dimineaţă după pâine, peste dealuri, şi ajunge seara la magazin. Femeia are 88 de ani şi locuieşte într-un sat al comunei Ruscova, între Sighet şi Moisei.

Mihaela, nepoata bătrânei, a trimis la redacţie mai multe fotografii şi a povestit că în satul unde locuieşte bunica ei timpul parcă a stat în loc. Edilul oraşului nu ia în seamă o mână de oameni care locuiesc pe strada Dumbrava, care, de fapt, e orice, mai puţin stradă.

„Stăm pe strada Dumbrava care de fapt nu este o strada nu se poate numi așa este plină de noroi și apă mereu. Aici trăim bătrâni, tineri și copii. Bătrâni care mor de foame, pentru ca nu mai au putere să meargă pe acest drum până în sat. De exemplu, chiar bunica mea de 88 ani, care pornește dimineata dupa o paine si ajunge spre seara”, scrie Mihaela.



Practic, bunica ei alege să meargă încet peste dealuri până la magazin, abia mişcându-se. Drumul spre sat e impracticabil, pe el fiind trase lemne, cu caii. Astfel, se formează şanţuri uriaşe care se umplu cu apă.

„Copii care merg la şcoala zilnic prin noroi și apă, uzi”, mai spune femeia, revoltată că toată comuna e asfaltată, mai puţin drumul spre casele oamenilor, drum care apare în scriptele Primăriei ca fiind strada Dumbrava.

Preluare Observator.TV

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Descinderi la Vișeu de Sus – lipsire de libertate, tâlhărie calificată, șantaj și violarea vieții private. 3 indivizi au fost vizitați de mascați IPJ Maramureș (actualizare)

Vasile Dale

EXCLUSIVITATE FOTO: Angajată a Primăriei Borșa bătută și trasă de păr în sediul insituției de soțul pe care-l părăsise

Vasile Dale

O bază sportivă nouă – O veste extraordinară, un nou proiect care ia naștere la Vișeu de Sus (foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult