Eveniment

NICIO ZI FĂRĂ INFRACŢIUNI: Doi maramureşeni şi un sătmărean, certaţi cu Codul Rutier

Ieri, 15 aprilie, poliţiştii au prins în flagrant trei persoane care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Alcoolul consumat de un băimărean, înainte de a urca la volan, îl poate costa pierderea libertăţii pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat manevra de mers înapoi pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Baia Mare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de o femeie. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul care nu s-a asigurat avea o concentraţie de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge. Acum este cercetat în cadrul dosarului penal întocmit de poliţişti pe numele său.

Infracţiuni la pachet şi în cazul unui tânăr de 32 de ani, din Coltău. Acesta a fost oprit pentru verificări în timp ce conducea pe strada Republicii din Şomcuta Mare. Poliţiştii au stabilit că bărbatul, deţinător al permisului de conducere provizoriu emis de Marea Britanie, nu avea drept de circulaţie pe teritoriul României. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat iar valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare era expirată. Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru comiterea a trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Şi la Seini poliţiştii au depistat un conducător auto care se deplasa cu un autoturism a cărui autorizație de circulație provizorie era expirată. Sătmăreanul, de 19 ani, este acum cercetat pentru comiterea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Te-ar putea interesa si

URMARE ACCIDENT VISEU: SOFERUL CARE A OMORAT UN POLITIST DE FRONTIERA A FOST RETINUT. ERA BAUT LA VOLAN (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

FOTO: Două maşini implicate într-un accident rutier în Baia Mare (actualizare)

Redactie

PREMIERĂ: Baia Mare are, în sfârșit, tomograf de arbori (galerie foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.