Important

LA DATORIE: Asigurarea ordinii publice de către Jandarmeria Maramureş

Jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică pe timpul procesiunii religioase „Calea Crucii”, organizată de către Parohia Romano-Catolică nr. 1 Baia Mare, activitate care se va desfăşura vineri, 19 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, în Piaţa Cetăţii din Baia Mare.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, recomandăm celor care participă la manifestările religioase să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia iar în situaţia în care sunt victimele unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.

Te-ar putea interesa si

Cod portocaliu şi galben de furtuni și grindină. Atenționare meteo ANM, emisă pentru Maramureş

Redactie

Cu bicicleta la școală! Activităţi educative cu elevi din patru şcoli din Baia Mare

Redactie

PNL Maramureș – Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.