Eveniment

ALCOOLUL ŞI VOLANUL NU FAC CASĂ BUNĂ: Un maramureşean beat a provocat un accident în Cluj

Un tânăr de 29 de ani, din Dragomirești, a fost implicat într-un accident rutier pe raza strada Traian, din Cluj-Napoca.

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului și au constatat că tânărul care a provocat accidentul rutier emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a înregistrat o concentraţie alcoolică de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Te-ar putea interesa si

Programul pe ore al distracției pe Neversea Beach, în acest weekend

Vasile Dale

FOTO: Un autoturism condus de un sofer baut s-a ciocnit de o autospecială a pompierilor aflată în misiune în intersecția de la Buclă

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Un șofer a făcut infarct în timp ce conducea un camion prin Suciu de Jos – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.