Pentru poliţişti este un sentiment deosebit să ştie că un copil îşi doreşte să petreacă ziua de naştere alături de ei. Octavia împlineşte azi 4 ani şi înainte de a gusta din tortul pregătit pentru aniversarea ei, a venit la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş însoţită de doamna educatoare şi de colegii de la Grădiniţa de Arte din Baia Mare.

Nu e un secret faptul că poliţiştii îi apreciază în mod deosebit pe cei mici şi că se implică în multe activităţi menite să contribuie la siguranţa şi binele lor. Dar azi, ziua Octaviei i-a provocat pe oamenii legii să fie „la înălţime”. Şi ce cadou poate fi mai potrivit în sezonul cireşelor decât… cireşele?! Astfel, atât Octavia cât şi colegii ei au savurat fructele culese din curtea inspectoratului de către mascaţi.

A fost totodată un context potrivit pentru cei mici de a discuta cu poliţiştii de prevenire despre ce trebuie să facă pentru siguranţa lor pe drumurile publice, acasă, la locurile de joacă sau în vacanţa care se apropie. După ce au aflat care sunt regulile, micii pietoni au putut testa şi motocileta din dotarea Biroului Rutier Baia Mare, sub supravegherea poliţiştilor rutieri.

Periplul prin Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş s-a încheiat cu zâmbete provocate de cei mai tineri câini poliţişti şi cu explicaţiile oferite de conductorii Grupei Canine.

Poliţiştii îi urează încă o dată Octaviei LA MULŢI ANI şi tuturor copiilor O VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.