BREAKING NEWSRecomandate

IPJ Maramureș: La Seini, poliţiştii au confiscat 170 mc material lemnos (FOTO)

O societate comercială din Seini a primit trei sancţiuni contravenţionale pentru nereguli constatate de poliţişti la un depozit de material lemnos.

Poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, Ocolului Silvic Tăuții Măgherăuș au acționat în aceste zile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

Ieri aceste controale au vizat un depozit de material lemnos ce aparţine unei societăţi comerciale din Seini, unde poliţiştii au verificat modul în care operatorul economic respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.



În urma neregulilor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010 rep. privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de 11.000 lei. Totodată au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a cantității totale de 170,27 mc materiale lemnoase, cu o valoare totală de peste 62.000 lei, din care 27,711 mc faptic și 142,56 mc valoric.

La activităţi a participat şi un elev din cadrul Școlii de Agenți de Poliție ,,Septimiu Mureșan″ Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: 13 pesoane săltate de MASCAȚI și 4 persoane rănite după o bătaie lopeți, topoare și bolovani în Chelința

Vasile Dale

FOTO: HAIDA HAI LA MARAMU că poliția are grijă să își arate mușchiuleții! Turiștii nu au fost lăsați să ajungă la pensiunea unde erau cazați (OPINIE)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Minor de 16 ani salvat de cadrele medicale ale Ambulanței din Parcul Mare din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult