Sport

PE PODIUM: Şase medalii pentru poliţiştii maramureşeni la Campionatul de înot al MAI

La etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a derulat în perioada 02 – 05 iulie 2019 la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” din municipiul Baia Mare, poliţiştii maramureşeni au reuşit să se claseze pe podium la patru probe, astfel:

La proba 50 m liber, femei sub 35 de ani, agent principal de poliţie Marin Simona Emilia de la Poliţia municipiului Baia Mare a câştigat medalia de argint şi agent de poliţie Sigheti Oana Anamaria de la Poliţia Seini, medalia de bronz.

La proba 100 m bras, bărbaţi sub 35 de ani, inspector de poliţie Băltan Adrian-Claudiu de la Poliţia Baia Sprie a câştigat argintul iar agent şef de poliţie Munteanu Adrian-Marius de la Poliţia municipiului Baia Mare a câştigat medalia de bronz.

Încă două medalii au fost obţinute la bărbaţi, categoria de vârstă 35-45 de ani. La proba 100 m bras, comisar de poliţie Buciuman Vasile din cadrul Biroului Transporturi Maramureş a câştigat medalia de argint iar la proba de 50 m liber, comisar de poliţie Popescu Nicolae de la Compartimentul Psihologie, a câştigat medalia de bronz.

Conducerea inspectoratului îi felicită pe toţi participanţii la competiţie, apreciind că palmaresul de trei medalii de argint şi tot atâtea de bronz este unul cu care ne putem mândri.

Competiţia a fost organizată de Centrul Cultural al M.A.I. împreună cu Prefectura Judeţului Maramureş, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Maramureş, cu sprijinul Complexului Sportiv Naţional „Lascăr Pană” Baia Mare şi Liceului cu Program Sportiv Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

FOTBAL FEMININ. LIGA 1: Victorie spectaculoasă pentru echipa de la Fotbal Feminin Baia Mare

Redactie

FOTBAL OLD BOYS. MECI REVANŞĂ: Sport Team Baia MARE – ASCO CF Baia Mare 4-2 (4-1) (FOTO)

Vasile Dale

IJJ MARAMUREŞ: Competiţii sportive dedicate aniversării a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.