BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

FOTO – TRAGEDIE LA ȘOMCUTA MARE: Un tânăr din Iadăra a murit după ce s-a izbit cu Audi-ul de un stâlp (ACTUALIZARE)

Un accident de circulaţie s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05.30, la Şomcuta Mare, pe Calea Mireşului.

Un tânăr din de 22 de ani, Ionuț T., din Iadăra, mergea spre casă cu Audi, înmatriculat în Spania, dar a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul și izbindu-se de un stâlp al rețelei electrice.

În urma impactului șoferul a fost grav rănit, iar la scurt timp a decedat. Acesta a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.



Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Din cauza avarierii stâlpului de electricitate, jumătate din locuitorii oraşului Şomcuta Mare au rămas fără curent.

foto: facebook.com

Echipajele Electrica au intervenit prompt pentru remedierea situaţiei, respectiv înlocuirea stâlpului, pentru ca procesul electoral să nu fie afectat. Confom informaților furnizate de Dan Bucă, purtător de cuvânt al Biroului Electoral Județean Maramureș, la ora 6.13 au fost realimentați toți consumatorii de pe zona afectată.

Vom reveni

Te-ar putea interesa si

VIDEO: BĂTAIE DE JOC – Vehiculele firmelor care construiesc case în zona rezidențială de lângă Castel Transilvania ”nenorocesc” DN18B, dar și pavajul din curtea hotelului

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Primarul din Cavnic, acuzat că ar fi agresat un bătrân. Edilul neagă

Vasile Dale

AM AVUT DREPTATE: Şef nou la IPJ Maramureş. După 10 ani ca adjunct, comisar şef Ionel Todoran a fost împuternicit la comanda poliţiştilor maramureşeni

Redactie

1 mesaj

yourmom noiembrie 25, 2019 at 8:12 am

Se putea si mai bine, nici macar nu i murit fata lui arata ok, sa vedeti daca i dadeam eu un pumn

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult