BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO / SIGHETU MARMAŢIEI: Un şofer şi-a făcut praf vagonul TIR-ului (actualizare)

Incident azi în Sighetu Marmaţiei. Un TIR înmatriculat în județul Argeș, încărcat cu marfă, a încercat să intre astăzi dimineață în jurul orei 9.00 în hipermarketul Kaufland, pe la intrarea pentru aprovizionare, care se află pe o stradă laterală.

Deşi există indicator limită de înălțime, şoferul şi-a forţat norocul. Numai că acesta a ”reușit” să își facă praf vagonul autotrenului.

Trebuie să spunem că este al treilea incident de acest gen în ultimele două luni de zile la Sighetu Marmației.

Actualizare

Cititorii noștri ne-au transmis că șoferul autotrenului a pătruns pe poarta rezervată clienților nicidecum pe poarta care face accesul spre zona de aprovizionare. Totodată ne-au trimis fotografii cu strada care face accesul spre zona respectivă dar și cu indicatoarele montate pe strada Principală, în speță DN18B. Se pare că șoferul autotrenului nu le-a văzut sau sistemul de navigație GPS l-a îndrumat spre intrarea principala au marketului.

”Aceasta este intrarea pentru tiruri, dar acesta fiind de Argeș, foarte probabil că n-a știut întrarea și de aceea a pățit ce a pățit. Poate ar fi bine să atrageți atenția celor de la Kaufland, să rezolve problema indicatoarelor de întrare, cât și a celor de gabarit. Există, totuși acest indicator pentru aprovizionare, dar, sigur omul nu l-a văzut. Dar la întrarea pentru clienți nu este specificat absolut nimic. Totuși, pe șoseaua principală, am descoperit și acest indicator…cu scuzele de rigoare. Ar trebui, totuși să pună exact la întrare, unul cu mențiunea că este interzis tirurilor ! Acum aveți informația completă !” ne-a tranmis cititorul nostru.

Te-ar putea interesa si

FOTO: A sosit bradul băimărenilor: ”știrb, chel și strâmb”. Cherecheș ”se plânge” pe facebook: ”Ne-au furat în acest an sărbătoarea orașului, dar nu ne pot fura Crăciunul!”

Vasile Dale

L-AŢI VĂZUT? Aparţinătorii îl caută pe Tînc Radu, dispărut din Mogoşeşti. A fost găsit (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

PRAPAD: FURTUNA VIOLENTA DIN MARAMURES A DISTRUS ACOPERISURI, MASINI SI A RUPT COPACI (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.