BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ACTUALIZARE: Explozie într-o gospodărie din Berchezoaia. O femeie transportată în stare gravă la spital

Incident grav în această după-amiaza în Berchezoaia. Conform primelor informaţii, într-o gospodărie a avut loc o explozie după ce proprietara ar fi încercat să aprindă focul turnând benzină peste lemne. În urma exploziei femeia a suferit arsuri grave. A fost preluata de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
Poliţiştii se află la faţa locului şi au deschis o anchetă.

ActualizareIPJ MARAMUREŞ



Ieri, 18 noiembrie, polițiștii din Șomcuta Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în satul Berchezoaia s-a produs o autoaccidentare.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că victima, o femeie de 76 de ani ar fi încercat să aprindă focul la centrala de lemne, folosind benzină, moment în care, i-au luat foc hainele de pe ea suferind arsuri grave pe toată suprafața corporală.

Victima a fost transportată la spital cu ambulanța, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiuni de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

DESCINDERI ÎN MARAMUREŞ: Percheziţii la o firmă specializată în jocuri de noroc și pariuri

Vasile Dale

EXCLUSIV: ACUZAŢII GRAVE / Un candidat la primărie susţine că i-au fost tăiate frânele de la maşină. Explicaţii în materialul VIDEO

Redactie

FOTO, VIDEO: Un tânăr maramureșean arestat 30 de zile pentru trafic de droguri

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult