Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Un sighetean a alertat poliția ÎN MOD FALS că i-a fost furată mașina! ”Uitase” că a parcat-o chiar el în zona unui centru comercial

Apelarea numărului unic de urgență 112 este modalitatea de a solicita intervenția promptă pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului, a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege.

Apelurile false la 112 sunt de natură să aducă prejudicii societății și tulburări ale siguranței publice prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, cât și prin stările de temere care pot fi induse altor cetățeni.

Ieri, 17 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Sighetu Marmaţiei a fost sesizată prin apel unic de urgență 112 despre faptul că un bărbat a fost victima unei infracțiuni de furt.

Conform sesizării, polițiștii au fost alertați cu privire la faptul că unui bărbat de 48 de ani, i-ar fi fost sustras autoturismul de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei.

De îndată, polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat cercetările specifice în cauză. Pe parcursul verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul în parcarea unui centru comercial, unde a fost parcat de apelant.

Conform prevederilor O.G. 34 din 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională.

Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent sau, mai grav, fals, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT