Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Beat și fără permis prins în trafic în Colțirea. Biciclist din Bocicoel beat ajuns la spital. Polițiștii l-au amendat

PE DRUMUL PUBLIC: FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI AVÂND APROAPE 1,00 mg/l ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT. Azi-noapte, în jurul orei 01.30, în timp ce polițiștii Serviciului Rutier desfășurau activități de supraveghere și control pe D.J. 193, au oprit un autoturism care circula pe raza localității Colțirea. Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge. În continuarea verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Față de cele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge, iar, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

BICICLIST TRANSPORTAT LA SPITAL PENTRU ÎNGRIJIRI MEDICALE. REZULTATUL TESTĂRII CU APARATUL ETILOTEST A INDICAT 1,03 mg/l ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT. La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați despre un eveniment rutier care a avut loc pe raza localității Bocicoel.

Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, care conducea o bicicletă pe o stradă din localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a acestuia.

Polițiștii maramureșeni reiterează că respectarea regulilor de circulație și o conduită preventivă stau la baza prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere. Prin urmare, vă reamintim importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT