Incident grav aseară pe un drum din Maramureș. Un camion încărcat cu bușteni a agățat firele de curent de pe mai mulți stâlpi iar unul dintre bușteni a căzut pe carosabil, a lovit unul dintre stâlpi și l-a rupt. Polițiștii au venit la fața locului și au dirijat traficul rutier pe un singur sens. În urma cercetărilor au stabilit faptul că bușteni erau transportați aviz de însoțire a mărfii. Urmează să stabilească dacă respectă regimul de înălțime sau dacă firele de curent erau prea jos.
Ce spune Poliția
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a unei sesizări la care au intervenit aseară, în jurul orei 23.15, pe strada Bogdan Vodă din localitate .
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 37 de ani, aflat în timpul serviciului, efectua lucrări de mentenanță la un stâlp de electricitate, a fost electrocutat.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului de caz.













