La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre faptul că într-o societate comercială, de pe strada George Coșbuc din municipiu, a avut loc un furt. La fața locului, polițiștii au stabilit că o femeie de 37 de ani ar fi introdus mai multe bunuri alimentare într-o geantă și a trecut pe lângă casele de marcat fără a a achita contravaloarea acestora.
Cu ocazia efectuării controlului bagajelor, polițiștii au depistat toate bunurile sustrase. Acestea au fost restituite persoanei vătămate. Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar sub supravegherea procurorului de caz, continuă cercetările.
Pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale, polițiștii recomandă administratorilor și angajaților:
– Să asigure supravegherea permanentă a spațiilor de vânzare;
– Să instaleze siteme de alarmare la efracție;
– Să mențină o iluminare corespunzătoare în toate zonele magazinului;
– Să verifice periodic rafturile și stocurile de marfă;
– Să solicite sprijinul Poliției prin apel la 112 în cazul surprinderii unei persoane care comite sau care încearcă să comită un furt.










