În perioada 28-29 aprilie 2022, Universitatea Metropolitană Manchester a organizat o nouă întâlnire interregională în cadrul proiectului “Reduces – Regândirea Dezvoltării Durabile în Regiuni Europene...
Ca urmare a acțiunilor sindicale din ultimele luni: mitinguri, pichetări, greva de avertisment, precum și a negocierilor care au avut loc ulterior la nivelul Ministerelor...
Guvernul României înființează în acest an 8 Organizații de Management al Destinației (OMD), cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinați turismului....
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a avut ieri o videoconferință cu reprezentanții OMV Petrom, Primăria Mireșu Mare și Grupul de Politici Energetice. În cadrul...
Executivul ia în calcul să introducă situaţia de criză în România, potrivit surselor Antena 3. Aceasta nu va avea efecte asupra populaţiei, ci mai degrabă...
PSD salută confirmarea oficială a premierului că este de acord cu majoritatea soluțiilor propuse de PSD pentru stoparea creșterii facturilor la energie și gaze ale...
PSD susține soluții soluții urgente care să includă reglementarea, astfel încât facturile la electricitate și gaz să redevină și să rămână „suportabile” pentru populație și...
În bugetul pe 2022 al Municipiului Baia Mare, votat în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, se regăsesc amendamentele depuse de consilierii liberali pentru...
Dezvoltarea județului Maramureș și creșterea nivelului de trai al maramureșenilor sunt principalele obiective pentru executivul Consiliului Județean. În acest sens, încă din prima zi de...
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Pentru a afla mai multe citeste politica noastra de confidentialitate. Continuand navigarea, iti dai acordul pentru folosirea lor. Accept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.