Armata României intenţionează ca începând de anul viitor să introducă în serviciu un nou model al costumului pentru instrucţie. Diferenţele vor fi date de culori, croială şi dublarea materialului în anumite zone ale corpului.
Începând din 2017, militarii Armatei Române vor avea uniforme diferite faţă de cele pe care le poartă acum. Principalele elemente de noutate ale prototipului noului costum pentru instrucţie sunt coloristica (desenul mozaic fiind format din cinci culori – kaki-bej, verde, maro închis, maro deschis şi bej deschis), croiala, ajustarea în talie şi dublarea zonelor cu solicitare maximă, după cum susţin reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Materialul de bază va avea o nouă compoziţie fibroasă, respectiv 50% bumbac şi50% poliamidă. De asemenea, rezistenţa mecanică şi cea coloristică vor fi mărite, iar militarii se vor bucura de un confort termic superior în orice anotimp. Primele 250 de ţinute de instrucţie, cu pixelizare unică, vor fi confecţionate prin modulul „croitorie” din subordinea Comandamentului Logistic Întrunit şi vor fi testate de soldaţi-gradaţi profesionişti din unităţi militare din compunerea categoriilor de forţe.
Perioada testării se face până la finalul trimestrului III al acestui an. Ulterior perioadei de testare vor fi întocmite specificaţiile tehnice finale pentru noul model de ţinută de instrucţie, proces urmat de demararea şi desfăşurarea procedurilor de achiziţie conform specificaţiilor tehnice finale avizate şi aprobate.
Achiziţionarea şi distribuţia articolelor din compunerea noii ţinute de instrucţie în vederea echipării efectivelor Armatei României se va realiza începând cu trimestrul I din 2017.
„Articolele din compunerea ţinutei de instrucţie, cu pixelizare unică, pentru toate zonele în care militarii Armatei României desfăşoară misiuni vor fi folosite de militarii români atât în ţară, cât şi în misiunile desfăşurate în afara teritoriului naţional, respectiv în zonele temperate şi zonele calde (deşertice).
Vesta multifuncţională cu buzunare modulare este un produs destinat transportului muniţiei şi materialelor. Are posibilitatea de ajustare în părţile laterale şi la umeri, cu structura de bază din urzeală tip fagure pe care sunt fixate chingi transversale ce permit fixarea şi repoziţionarea buzunarelor. Buzunarele au dimensiuni şi forme diferite, cu destinaţie stabilită (încărcătoare, staţie radio, tomfă, baionetă), iar poziţionarea acestora este aleasă în funcţie de opţiunea luptătorului şi de specificul misiunii.
Se sprijină pe umerii luptătorului, are un sistem de ajustare a lungimii şi un sistem de prindere prin chingi, la bază, în faţă se închide cu fermoar, iar în lateral ajustarea se face cu un şnur trecut prin capse“, mai precizează sursa citată.