Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări desfășurate la frontiera de nord, peste 34.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Pentru reţinerea persoanelor implicate, poliţiştii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical.
*Ieri, 9 iulie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus – I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 23.30, lucrătorii noștri au depistat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane, care încărcau într-un autoturism de teren mai multe colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce și, deoarece bărbații nu s-au supus acestora, au fost executate 3 focuri de avertisment în plan vertical.
În urma acțiunii a fost reținut cetățeanul român, Pavel M., în vârstă de 29 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
Imediat, polițiștii de frontieră au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, iar în apropiere au mai fost descoperite alte două persoane, Ionuț B. și Dănuț P., în vârstă de 37, respectiv 21 de ani, ambele domiciliate pe raza județului Maramureș.
La fața locului și în autoturism au fost descoperite mai multe colete cu țigări ce au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 20.879 de pachete cu țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană, a căror valoarea se ridică la suma de 245.000 lei.
În cauză, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, autoturismul în valoare de aproximativ 17.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă.
Lucrarea penală urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus în vederea soluționării legale.
*În ultimele 72 de ore, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control desfasurate la frontiera cu Ucraina, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor PF Vicov şi Siret au descoperit în cimitirul din localitatea Climăuți și pe direcția localității Vicovu de Sus, jud. Suceava, mai multe colete care conțineau țigări.
Acestea au fost transportate la sediile sectoarelor, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.400 de pachete cu țigări în valoare de peste 170.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.