Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor deoarece constituie un factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic, sporind şansele de implicare într-un accident rutier. Ieri, 10 iulie, în cadrul activităţilor de supraveghere a traficului rutier, poliţiştii au identificat încă un conducător auto care s-a urcat la volanul autoturismului, după ce consumase o cantitate mare de alcool.
Şoferul, în vârstă de 27 de ani, din Baia Mare, a fost depistat de poliţişti ieri după-amiază, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Unirii din municipiu. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur in aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru fapta comisă tânărul riscă să-şi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani.
Peste 100 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri într-o singură zi
Poliţiştii rutieri au continuat controalele pe drumurile publice de pe raza judeţului pentru a preveni, depista şi combate producerea de accidente rutiere. Pe parcursul zilei de ieri au fost aplicate peste 100 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 44.000 de lei, au fost reţinute 6 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare. Nu a fost înregistrat nici un accident de circulaţie cu victime.
Mai mulţi pietoni sancţionaţi la Baia Mare – poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie de pe raza municipiului Baia Mare. Între orele 07,00-10,00 respectiv 15,00 – 18,00 poliţiştii au aplicat pentru neregulile constatate 50 sancţiuni contravenţionale. 18 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care şi-au pus viaţa în pericol traversând strada prin locuri nesemnalizate. Atât şoferii cât şi pietonii care nu au respectat regulile de circulaţie au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de peste 9.200 de lei.
138 autovehicule verificate în zona Târgu Lăpuş şi Suciu de Sus – poliţiştii din Târgu Lăpuş împreună cu cei din cadrul Secţiei 7 politie rurală Suciu de Sus i-au depistat pe cei care au încălcat limitele de viteză, au ignorat unele indicatoare sau au încălcat alte norme rutiere. După ce au oprit pentru verificări 138 de autovehicule, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 21.500 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere, un certificat de înmatriculare şi un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare.
Nereguli rutiere sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 11 000 de lei la Mireşu Mare – în cadrul activităţilor de disciplinare a participanţilor la trafic desfăşurate, poliţiştii din Mireşu Mare au oprit pentru verificări mai multe autoturisme care se deplasau pe raza de competenţă. Neregulile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproximativ 11.000 de lei.
La Seini – acţiune comună poliţie – RAR: în cadrul acţiunii pe care au desfăşurat-o în comun cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, poliţiştii din Seini au acţionat pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autoturismelor. În urma controalelor efectuate poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2.000 de lei şi au retras trei certificate de înmatriculare.
Material lemnos confiscat de poliţişti
Poliţiştii din Băiuţ, care desfăşurau activităţi împreună cu cei din Lăpuş, au oprit ieri în trafic o autoutilitară ce se deplasa pe raza localităţii Poiana Botizii. Autovehiculul, condus de un tânăr de 29 de ani din Budeşti, tracta o remorcă încărcată cu peste 20 mc lemn de esenţă fag. Întrucât poliţiştii au constatat că transportul materialului lemnos era ilegal, şoferul a fost sancţionat contravenţional iar lemnul, în valoare de aproximativ 4.500 de lei a fost ridicat în vederea confiscării.