Eveniment

ÎNCEPUT DE DRUM: 11 polițiști la început de carieră în IPJ Maramureș

11 absolvenţi ai unităţilor de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi-au început ieri activitatea la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Ieri, 31 iulie, a fost prima zi din cariera de poliţist în cazul a cinci ofiţeri care au absolvit cursurile Academiei de poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi şase agenţi de poliţie care au absolvit Şcolile de agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca şi „Vasile Lascăr” Câmpina.

Tinerii poliţişti au participat la ceremonia organizată pentru primirea lor de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Ei au fost primiţi cu ospitalitate de şeful inspectoratului, chestor de poliţie, dr. Viorica Marincaş, care  i-a felicitat şi le-a făcut tinerilor poliţişti o scurtă prezentare a profesiei de poliţist, a frumuseţii şi riscului acesteia,  exprimându-şi încrederea că, prin profesionalism, ambiţie şi integritate,  vor obţine performanţa la care aspiră.

Absolvenţii îşi vor desfăşura activitatea la Serviciul  Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, Compartimentul Juridic, Poliţia Municipiului Baia Mare şi la posturile de poliţie Repedea, Bistra, Coltău, Rona de Sus şi Poienile de sub Munte.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: Patru victime după ce s-au izbit de un podeț cu mașina în Rodina (actualizare)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Accidente pe șosele. Ninsoarea abundentă creează probleme pe DN18 în pasul Prislop și Gutâi, dar și la Cavnic. Raliul Maramureșului anulat în pasul Gutâi

Vasile Dale

FOTO: El este polițistul de frontieră scos țap ispășitor pentru fuga din țară a primarului Cherecheș prin PTF Petea

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.