EvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

URMARIRE CA-N FILME: FARA PERMIS, POSIBIL DROGAT – URMARIT DE POLITIA SIGHET. MASINI DISTRUSE (FOTO/VIDEO)

Un grav accident de circulație s-a petrecut în municipiul Sighet în data de 1 decembrie a.c. în cartierul Cearda. Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 21:30, când un tânăr ce se afla la volanul unui autoturism a pornit într-o goană nebună dinspre municipiul Sighet înspre comuna Sarasău, încercând să scape de Poliție.

Tânărul, pe nume Spivac Bogdan, originar din Sarasău, se afla la volanul unui autoturism marca Audi cu numere de înmatriculare specifice Spaniei, iar pe raza municipiului Sighet un echipaj de Poliție rutieră i-a făcut semnalele regulamentare pentru a se opri pentru control. Tânărul, în loc să oprească, a accelerat autoturismul și a încercat să fugă de Poliție în direcția comunei Sarasău. Polițiștii l-au urmărit pe tânăr până la podul care traversează râul Iza în zona Cearda, unde acesta a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu două autoturisme parcate regulamentar în afara părții carosabile, precum și cu poarta unei case pe care a pus-o la pământ. În urma impactului, toate cele trei autoturisme implicate în accident au fost grav avariate, tânărul nemaiputându-și continua drumul.

Acesta a încercat să se facă nevăzut pe jos, însă a fost prins imediat de către câțiva locuitori din zonă și de către polițiștii care îl urmăreau.

Din primele cercetări se pare că tânărul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul nu avea asigurare, acestea fiind motivele pentru care a încercat să fugă de polițiști. Din relatările martorilor, tânătul teribilist părea a fi drogat, nefiind coerent în exprimare și în gesturi. Fiind testat cu aparatul etilotest de către polițiști, rezultatul testării a fost negativ. Conform surselor Sighet 247, se pare că și numerele aplicate pe autoturismul utilizat de către tânăr nu mai sunt valabile de ceva vreme.

Cel mai probabil că tânărul teribilist se va alege cu dosar penal cel puțin pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis sau cu permisul suspendat ori anulat. Rămâne însă de văzut cum își vor recupera cei păgubiți în accident prejudiciile suferite.

SURSA: text, foto si video – sighet247.ro.

ACTUALIZARE – IPJ Maramures

La Sighetu Marmaţiei, un tânăr de 20 de ani care a condus fără permis, a provocat distrugerea a trei autoturisme şi a gardului unui imobil.

Aseară la ora 21.25, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa dinspre Sighetu Marmaţiei spre Sarasău. Conducătorul acestuia nu a oprit la semnalele poliţiştilor, iar după o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra autovehiculului şi s-a izbit de două autoturisme parcate în afara carosabilului, în dreptul unui imobil.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul avea permisul suspendat. Tânărul nu a suferit leziuni corporale şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

Sa mai spunem ca in perioada 29 noiembrie – 01 decembrie a.c., poliţiştii care au acţionat pe principalele artere de circulaţie din judeţ pentru supravegherea traficului rutier, au constatat mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, 12 persoane care au pus în pericol siguranţa traficului rutier s-au ales cu dosare penale. Acestea sunt cercetate pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere respectiv punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO: Accidente rutiere în Baia Mare şi Satu Nou de Jos. O persoană încarcerată (actualizare)

Redactie

CAMERĂ SUPRAVEGHERE: Oglinzile mai multor autoturisme din Baia Sprie au fost rupte și sparte. Se cere ajutorul cetățenilor

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Prăpăd la Sighetu Marmaţiei! Un şofer a tras după el 5 stâlpi de curent (actualizare)

Vasile Dale

1 mesaj

Baimarean ianuarie 16, 2018 at 2:22 pm

Numai distrusi in zona aia…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.