EvenimentMaramuresul Istoric

CONTRABANDĂ: Peste 16.000 de pachete de ţigări, confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări desfășurate la frontiera de nord, peste 16.300 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În 25.01.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

În jurul orei 03.30, ei au observat în apropierea frontierei de stat două persoane care intenționau să încarce într-un autoturism de teren mai multe colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce. Având în vedere că bărbații nu s-au supus au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

În acel moment autoturismul de teren a demarat în trombă spre localitatea Costileva. Cele două persoane au fugit pe teritoriul ucrainean, nereușindu-se reținerea lor.

Polițiștii de frontieră au informat autoritățile ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și verificare a zonei.

La fața locului, polițiștii de frontieră au descoperit 11 colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.410 pachete cu țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de 110.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, pe timpul executării misiunii de supraveghere și control a frontierei de stat, au descoperit mai multe colete ce conțineau țigări de contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului. În urma inventarierii, au rezultat 6.898 de pachete țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 80.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: DEVASTATOR – Trei masini distruse, doi oameni raniti la iesirea din Baia Mare (Galerie foto)

Vasile Dale

PANICĂ PE CALEA FERATĂ: Locomotiva trenului Baia Mare – Bucureşti a luat foc (VIDEO)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV – PANICĂ LA ȘOMCUTA MARE: Pacientă dusă cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase. Este soția unui polițist și ar fi putut intra în contact cu suspecți la banca din oraș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.