Eveniment

VA PLĂTI ÎN FAŢA LEGII: Sighetean cercetat după ce a furat mai multe bunuri dintr-un magazin

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Un sighetean care a încercat să sustragă bunuri dintr-o societate comercială nu a mai avut noroc. A fost prins de agentul de
pază, care a anunţat poliţia, iar acum este cercetat pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Ieri după-amiază, la ora 18.15, agentul unei firme de pază şi protecţie a sesizat poliţia că a reţinut o persoană care a încercat să sustragă bunuri dintr-un magazin situat în Piaţa 1 Decembrie 1918 din municipiul Sighetu Marmaţiei.

Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au identificat un tânăr de 21 de ani din municipiu, bănuit de comiterea faptei.

Din primele verificări efectuate poliţiştii au constatat că cel în cauză ar fi pătruns de mai multe ori în acel magazin, de unde a reuşit să sustragă bunuri în valoare de peste 1 500 de lei.

S-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au comis faptele.

Depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă

Poliţiştii din Baia Sprie au depistat în trafic un băimărean care transporta cu autoturismul ţigări de proveniență ucraineană. Întreaga cantitate a fost ridicată iar băimăreanul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Ieri, 07 februarie, în jurul orei 15.00, un echipaj format din polițiști ai Compartimentului de Investigaţii Criminale și polițiști rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, care efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza oraşului, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada George Coşbuc.

La volanul maşinii a fost identificat un băimărean în vârstă de 52 de ani iar în urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit sub scaunul şoferului şi în torpedou 1 400 ţigarete de provenienţă ucraineană, netimbrate în România

Deoarece băimăreanul nu a putut prezenta documente de provenienţă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. In cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Te-ar putea interesa si

VIDEO – LA ETAJUL 2: S-au adunat ca la circ: O tinerică din zona Cuprom s-a „AFIȘAT” pe unitatea exterioară a sistemului de aer condiționat

Redactie

După 4 luni de arest, un cetățean ucrainean a fost achitat definitiv! Polițistul de frontieră provocator premiat de Carmen Dan

Vasile Dale

FOTO: Ana Şerba, câştigătoarea titlului Miss Universitaria 2022

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.