Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

JUDECĂTORII AU DECIS: Criminalul de la Vişeu de Sus, arestat preventiv pentru 30 de zile

La propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramures instanţa a dispus luni, 19 martie, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 18 martie, până la 16 aprilie, inclusiv, a lui F.T., suspectul crimei de la Vişeu de Sus.

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 15/DL/18.03.2018, pronunţată în dosarul nr. 549/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2018, până la data de 16 aprilie 2018, inclusiv, a inculpatului F.T., în vârstă de 29 de ani, recidivist, domiciliat în Vişeu de Sus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, omor şi furt calificat.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în noaptea de 10 spre 11 martie 2018, a pătruns în imobilul victimei, care locuia singură şi era imobilizată la pat de peste 10 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta prin constrângere, şi i-a suprimat viaţa prin asfixiere. Ulterior, inculpatul a părăsit locul faptei, după ce a sustras o sticlă de suc din locuinţa victimei.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, arată procurorii.

SA FIE ADEVARAT? AFLA CINE ESTE PRINCIPALUL SUSPECT IN CAZUL ORIBILEI CRIME DE LA VISEU DE SUS. INCA NU A FOST PRINS. ESTE RECIDIVIST (FOTO EXCLUSIVITATE)

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT