Maramuresul Istoric

ITPF SIGHETU MARMAŢIEI: Autospeciala poliției de frontieră lovită şi focuri de armă pentru oprirea contrabandiștilor (VIDEO)

În 12 aprilie, la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmației a fost organizată, de către un echipaj al poliției de frontieră, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, echipajul mobil al poliției de frontieră a identificat în trafic, pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, suspect că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control mașina respectivă, moment în care conducătorul auto și-a continuat deplasarea, ignorând semnalele efectuate de către polițiștii de frontieră.

 

S-a procedat la urmărirea mașinii pe o distanță de aproximativ 2 km, după care șoferul a schimbat banda de mers, acroșând intenționat autospeciala poliției de frontieră iar ulterior oprind în afara părții carosabile.

În acel moment, din mașină au ieșit două persoane care au încercat să fugă. Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce și pentru că bărbații nu s-au supus, au fost trase șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

În urma acțiunii o persoană a fost reținută și identificată ca fiind Dănuț G., în vârstă de 27 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Tânărul a acuzat dureri abdominale, fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru consult de specialitate, fără a necesita internare.

În urma primelor verificări efectuate, în mașină au fost descoperite două colete cu țigări, care conțineau cantitatea de 1.500 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 17.600 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și distrugere.

Totodată, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au descoperit, în apropierea frontierei de stat, șase colete ce conțineau cantitate de 3.000 pachete cu țigări, în valoare de 35.100 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Te-ar putea interesa si

Polițiștii, luptătorii specializați în intervenție rapidă și câinii de serviciu au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în Borșa

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Iarnă în Maramureş. Ninge abundent în Munţii Maramureşului

Redactie

PROCURORII FAC DOSARE CITIND ARTICOLELE NOASTRE: Anchetă penală pe numele carantinaţilor din Sighet (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.