Pentru că vremea bună i-a scos pe iubitorii bicicletelor la mişcare, poliţiştii au început acţiunile pentru prevenirea victimizării lor ca urmare a unor accidente rutiere. În cadrul acţiunii desfăşurate ieri, 19 aprilie, între orele 07.00 – 20.00, pe raza municipiului Baia Mare, au fost depistaţi mai mulţi biciclişti care nu au respectat legislaţia rutieră şi s-au expus victimizării prin accidente. Din cele 50 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 12 au fost în cazul bicicliştilor care se deplasau sub influenţa băuturilor alcoolice, circulau cu biciclete ce prezentau diverse defecţiuni tehnice sau nu aveau asupra lor documente de identitate.
Poliţiştii reamintesc că pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să aveţi vârsta minimă de 14 ani, să cunoaşteţi regulile de circulaţie, să vă echipaţi bicicleta corespunzător, cu dispozitive fluorescent reflectorizante şi să fiţi şi dumneavoastră echipaţi corespunzător!
Pentru a preveni victimizarea, circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului iar atunci când mergeţi în grup circulaţi doar în coloană, nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu traversaţi trecerile pentru pietoni PE bicicletă. Nu uitaţi, casca de protecţie vă poate salva viaţa!.
De asemenea, vă recomandăm să nu vă lăsaţi bicicleta neasigurată şi nesupravegheată şi să nu vă lăsaţi în coşul bicicletei bunuri, bagaje, telefoane mobile! Furtul unei biciclete neasigurate se comite în timp foarte scurt.
Poliţiştii au acţionat pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Poliţiştii rutieri maramureşeni au acţionat ieri, 19 aprilie, pe drumurile publice din judeţ, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
Poliţiştii Secției 5 Ocna Șugatag au oprit pentru control mai multe autovehicule şi au aplicat 24 de sancţiuni conducătorilor auto care nu au respectat normele legale în domeniu. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 7.000 lei.
Poliţiştii din Baia Sprie şi cei din Şişeşti au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş pentru depistarea acelor şoferi care conduc autovehicule cu defecţiuni tehnice. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 3 500 lei, au fost reţinute două permise de conducere, ambele pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare, toate pentru defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie.
Poliţiştii rutieri vă recomandă să respectaţi regulile de circulaţie atât pentru a nu fi sancţionaţi, cât mai ales pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă!
foto: arhivă