Eveniment

FRONTIERA DE NORD: Trei cetățeni români cercetați pentru contrabandă și 24.000 de pachete cu țigări confiscate

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 24.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, iar trei cetățeni români, doi din Maramureș și unul din Satu Mare, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Ieri, 25 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, la nivelul Serviciului Teritorial PF Satu Mare s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, un echipaj mobil al poliției de frontieră a depistat și oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Satu Mare, o autoutilitară marca Ford, înmatriculată în România, condusă de către cetățeanul român Ioan H., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, în remorcă a fost descoperit un spațiu special amenajat din placaj, fapt pentru care șoferul şi autovehiculul au fost duşi la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma efectuării unui control amănunțit, în spațiul special amenajat s-au descoperit mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 13.720 de pachete cu țigări, marca Jin Ling, în valoare de 160.500 lei.

Drept urmare, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, autoturismul în valoare de 13.800 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Tot, ieri, 25 aprilie a.c., la nivelul Sectorului P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, pompierii au observat, pe raza localității Crăciunești, jud. Maramureș, mai multe persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase și care au început să le încarce într-un autoturism de teren.

Drept urmare, s-a acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, moment în care acestea au abandonat coletele și au încercat să fugă spre teritoriul ucrainean.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea cetățeanului român Vasile C., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

Imediat, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi verificare a zonei.

S-a luat măsura conducerii maramureșeanului, împreună cu autoturismul și coletele abandonate, la sediul Sectorului PF Sighetu Marmației, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, marca Marble, în valoare de aproximativ 46.800 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

În 25 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare au desfăşurat o misiune specifică în municipiul Satu Mare.

Astfel, a fost depistat un cetăţean român, Sebastian M., în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe raza jud. Satu Mare, care transporta într-un bagaj de mână voluminos, 317 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 3.700 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confirscării, iar bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației au descoperit abandonate în zona de responsabilitate, pe raza localității Rona de Sus, 12 colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.990 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 70.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei

Te-ar putea interesa si

Bărbat prins cu cuțitul asupra sa la sediul Serviciului de Probaţiune din Baia Mare

Redactie

ACTUALIZARE ACCIDENT: A INTRAT CU MASINA INTR-UN PODET LA POIENILE DE SUB MUNTE, APOI A DISPARUT IN NOAPTE (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Vara s-a încheiat, dar sezonul de băi termale continuă în Stațiunea Turistică Tășnad

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.