Eveniment

SUB OCHII ANGAJAŢILOR: Biroul primarului din Borşa a fost spart (FOTO)

Biroul primarului din Borşa a fost spart. Evenimentul, incredibil la prima vedere, a avut loc joi, 17 mai, şi s-a desfăşurat sub ochii neputincioşi ai angajaţilor din instituţie.

S-a mai scris astfel un episod în “telenovela” retrocedării celor 17.000 de hectare de pădure pretinse de Composesoratul Borşa. Întreaga acţiune s-a soldat cu o plângere penală de intrare prin efracţie depusă de primar la adresa celor care au pătruns forţat în încăperea încuiată, scrie Sighet247.ro.

Reprezentanţii Composesoratului Borşa se judecă de peste 25 de ani pentru a obţine nu mai puţin de 17.000 de hectare de pădure. Suprafaţa valorează 550 de milioane de euro, numai că la jumătatea lunii martie a acestui an, procesul a fost dat peste cap de noi probe. În timp ce se demola vechea casă în care a funcţionat încă doi ani după al Doilea Război Mondial sediul composesoratului din oraş au fost descoperite mai multe acte vechi, majoritatea scrise în limba maghiară. Din acestea reiese că vechiul Composesorat Nobil Borşa ar deţine doar 6.036 hectare de pădure şi nicidecum peste 17.000 ha aşa cum au solicitat din partea statului de-a lungul anilor de procese.

Potrivit unei sentinţe judecătoreşti, membrii Composesoartului au obţinut dreptul de a studia respectivele acte şi de a le copia, astfel că însoţiţi de un executor judecătoresc s-au prezentat la Primăria Borşa pentru a pune sentinţa în aplicare, fără niciun fel de înştiinţare prealabilă însă.

Întâmplarea face ca exact în acea zi Ion Sorin Timiş să se confrunte cu un deces în familie, astfel că nu era la birou, lucru cunoscut în comunitate. Cu toate acestea, membrii Composesoratului s-au prezentat în Primărie, i-au telefonat insistent primarului să se prezinte la birou în cel mai scurt timp, şi la refuzul acestuia, i s-a comunicat că i se va sparge uşa biroului.

Ce a dispărut din birou

După mai multe ore de “muncă”, uşa biroului primarului a cedat, iar “delegaţia composesorală” a reuşit să intre în încăpere, deşi acest lucru este ilegal.

Deşi nu au luat niciun fel de document, membrii Composesoratului au fotografiat tot ce au găsit, onclusiv la lista cu parolele de acces la baza de date cu impozite şi registrul agricol, parole de acces la sistemul video de dupraveghere din oraş, de la paginile şi e-mail-urile primariei, dar şi toate paginile dintr-o agendă a primarului. În acest fel, în cele 4 zile scurse de la eveniment, toate bazele de date ale Primăriei Borşa ar putea să fie compromise, deoarce firma care se ocupă de mentenanţa sistemelor IT din oraş nu poate să ajungă în Maramureş până luni, 21 mai.

Care sunt consecinţele

Practic din biroul primarului nu a dispărut niciun document însă “operaţiunea” este un şir lung de ilegalităţi. Astfel, potrivit art. 8 lit. a din Ordinul nr. 2861/2009 al Ministrului Finanțelor Publice, “înainte de începere a operațiunii de inventariere se ia de la persoana responsabilă de gestiune o declarație scrisă din care să rezulte locul de depozitare al bunurilor aflate în custodie, respectiv dacă acestea sunt depozitate și în altă parte, aspecte cu privire la bunurile aflate în custodie/gestiune, declarația semnându-se în fața comisiei de inventariere”.

Potrivit dispozițiilor Ordinului 2861/2009 al Ministrului Finanțelor Publice, „gestionarul participă în mod obligatoriu la lucrările de inventariere și doar în ipoteza în care acesta nu se prezintă la data și ora fixată pentru începerea operațiunilor de inventariere, comisia de inventariere poate să a aduce la cunoştinţă de îndată, în scris, despre reprogramarea inventarierii ce trebuie să se efectueze, indicând locul, ziua și ora fixate pentru începerea operațiunilor de inventariere”, aşa cum scrie în art. 8 lit. g din Ordinul 2861/2009.

Mai mult, cei care au pătruns în încăpere şi au fotografiat documentele din biroul lui Timiş au avut acces la documente secrete şi acest lucru poate avea consecinţe foarte grave, chiar penale pentru cei care au încălcat legea. Mai mult, operaţiunea s-a desfăşurat în afara orelor de program, în condiţiile în care astfel de acţiuni se pot petrece doar în timpul programului.

Reprezentanţii Primăriei Borşa a depus un denunţ penal pe numele celor care au pătruns în birou şi cer să li se facă dreptate. Primarului Ion Sorin Timiş nu a dorit să comenteze incidentul în niciun fel. Aşteptăm dreptul la replică al reprezentanţilor Composesoratului Borşa. (sursa sighet247.ro)

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Complex Turistic Camping Țara Oașului, o locație unică în Nord-Vestul României, situată în apropierea pârtiei de schi Luna Șes

Vasile Dale

EXCLUSIV: Femeia din Poienile de Sub Munte a fost din nou lovită de soț LIVE pe TIK-TOK

Vasile Dale

TĂUŢII DE SUS: Copil lovit de mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.