Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACCIDENT GRAV PE DN 1C / ACTUALIZARE: A pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp la Seini. Unul dintre accidentaţi a decedat (VIDEO)

Un accident de circulație grav a avut loc duminică, 10 iunie, la intrarea în orașul Seini, pe Drumul Național 1C.

Potrivit primelor informații, se pare că șoferul unui autoturism marca Renault Laguna a pierdut controlul volanului, a ieșit cu autoturismul de pe carosabil și s-a izbit de un stâlp. În urma impactului au rezultat două victime, iar mașina a fost serios avariată, partea șoferului fiind distrusă.

O ambulanță SAJ și una SMURD și echipaje de la Poliție au ajuns la locul accidentului. Deocamdată nu se cunosc detalii despre cum s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Duminică la ora 11.32 poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe DN1C, în Seini, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului s-a stabilit că tânărul de 24 de ani aflat la volanul maşinii care se deplasa dinspre Satu Mare spre Baia Mare, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens până pe acostament, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de la reţeaua electrică după care a reintrat pe partea carosabilă şi s-a oprit într-un cap de pod.

În urma accidentului pasagerul din dreapta faţă, un bărbat de 41 de ani din Baia Mare, a decedat. Conducătorul auto a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale iar un alt pasager în vârstă de 23 de ani a fost rănit uşor şi nu a necesitat internarea.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest  a fost zero. Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa info: ActualMM

Sursa foto: Dani Bonto / Patrick Câmpean

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT