Eveniment

MISIUNI ÎN TRAFIC: 11 infracţiuni rutiere, 96 sancţiuni contravenţionale şi multe incidente rutiere din cauza alcoolului

Legea, cunoscută de fiecare dintre noi, nu pare să fie un obstacol pentru cei care-şi acordă un pahar de alcool, urcându-se apoi la volanul autoturismelor. Nu li se poate întâmpla chiar lor! Şi pentru a nu li se întâmpla nici lor, nici altora, poliţiştii rutieri au fost şi în acest week-end prezenţi pe drumurile publice din judeţ, atât cu aparatele etilotest cât şi cu aparatura radar din dotare.

Sâmbătă şi duminică, poliţiştii rutieri au oprit pentru verificări peste 200 de autovehicule care circulau pe raza judeţului Maramureş. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 96 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 29.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare.

Totodată, în cele două zile de acţiuni poliţiştii au constatat 11 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, cele mai multe de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis.

Este semnificativ cazul unui bărbat, domiciliat în comuna Săcălăşeni, care a condus un autoturism după ce a consumat alcool, iar în localitatea Chechiş a surprins şi accidentat o tânără care mergea regulamentar, pe acostamentul din partea stângă a drumului.

După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fiind prins şi identificat la scurt timp. Întrucât testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe de sânge.

Un alt caz de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate face trimitere la un bărbat Sighetu Marmaţiei. Acesta nu a păstrat distanţa laterală faţă de un autoturism care circula din sens opus, iar oglinzile laterale ale celor două autoturisme au fost avariate. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 1.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile în care au constatat infracţiuni poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: TIR-uri de UCRAINA: Vameșii împreună cu polițiștii de frontieră sigheteni au confiscat marfă contrafăcută în valoare de 2 milioane de euro

Vasile Dale

WEEKEND DE FOC: Nouă incendii lichidate de pompierii maramureşeni

Redactie

FOTO, VIDEO: Accident pe DN 1C. Un BMW a „zburat” pe câmp între Hideaga si Satulung

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.