Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACCIDENT GRAV LA GHERLA: Un maramureşean, aflat la volanul unui TIR, a lovit mortal un pieton (FOTO, VIDEO)

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, s-a produs luni seara, în jurul orei 21:40, pe DN1C, la ieșire din Gherla spre Livada.

Din primele informații, șoferul unui autotren, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Satu Nou de Sus, Baia Sprie, în timp ce se deplasa dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, la ieșire din Gherla, a acroșat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bonțida, aflat pe drumul național.

În urma impactului puternic, pietonul a decedat pe loc.

Circulația rutieră a fost paralizată în zonă, până când oamenii legii au efectuat cercetări la fața locului.

Șoferul autotrenului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT