Ieri, 23 octombrie, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au depistat un sătmărean în vârstă de 35 de ani, urmărit internaţional.
Pe numele său organele judiciare din Ungaria au emis mandat european de arestare pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului.
Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cel în cauză a fost reţinut şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj Napoca şi ulterior Curţii de Apel Cluj Napoca, care a dispus arestarea pe o perioadă de 15 de zile.
Reţinut pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe
Ieri, 23 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Verificări efectuate de poliţişti au relevat că, în urma unei altercaţii produse în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un local public din Baia Mare, acesta i-ar fi provocat leziuni corporale unui bărbat de 36 de ani.
Băimăreanul urmează a fi prezentat instanţei cu propunerea măsurii controlului judiciar. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Condamnat pentru comiterea de infracţiuni rutiere, depistat şi încarcerat de poliţişti
Ieri, 23 octombrie, poliţiştii oraşului Cavnic au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu Lăpuş. Un tânăr de 29 de ani, din oraş, a fost condamnat la un an şi nouă luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.
Poliţiştii rutieri acţionează zilnic pe drumurile publice pentru identificarea acelor şoferi care comit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Ieri au fost identificaţi patru bărbaţi care conduceau autoturisme în stare de ebrietate. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale iar cei cercetaţi riscă să îşi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani.