EvenimentTara Codrului

Campania de prevenire a accidentelor rutiere a ajuns şi la Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa

Pentru că îşi doresc mai multă siguranţă pe drumurile publice, mai puţine accidente, mai multă responsabilitate din partea celor care se află la volanul autovehiculelor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au continuat activităţile în cadrul campaniei de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, de această dată cu sprijinul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa.

Mesajul adresat şoferilor care au fost opriţi azi de poliţişti pe DJ108A, pe raza localităţilor Fărcaşa şi Ardusat, a fost legat de conştientizarea riscurilor pe care le implică viteza excesivă pentru toţi participanţii la trafic.

Nerespectarea regimului legal de viteză şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie grave pe raza judeţului. Dacă pietonii sunt neputincioşi în faţa unui autoturism condus cu viteză,  riscurile sunt majore şi pentru conducătorul auto sau pasagerii care se află într-un autoturism ce rulează cu viteză. Dincolo de sfaturile oferite de poliţişti, fiecare şofer stabileşte limitele vitezometrului!

O parte din mesajele privind siguranţa pe drumurile publice au fost colantate pe autoturisme şi vor ajunge astfel şi la cunoştinţa participanţilor la trafic care nu s-au întâlnit azi cu poliţiştii, prin bunăvoinţa conducătorilor auto care au ales să se implice activ în campanie şi au lipit autocolantele oferite de poliţişti cu mesajul „Te grăbeşti? Uite noul tău bolid!”.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – Bandă de spărgători de locuinte prinsă de polițiști în Seini. Au dat lovituri în Iași și Oradea (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un șmecheraș a rămas pieton pentru 30 de zile pentru conducere agresivă pe DN1C Satulung – Baia Mare

Vasile Dale

VIDEO EXCLUSIV: Carantină, zone roșii, restricții, amenzi… dar cine LE RESPECTĂ? Absolut nimeni. Petreceri, îmbulzeli, fără mască

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds