Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VA PLĂTI PENTRU CRIMĂ: Sigheteanul care şi-a omorât „amicul” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Referitor la crima petrecută la începutul lunii în Sighetu Marmaţiei, Tribunalul Maramureş informează:

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 48/DL/26.11.2018, pronunţată în dosarul nr. 2376/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26 noiembrie 2018, până la data de 25 decembrie 2018 inclusiv, a inculpatului L.T., în vârstă de 56 de ani, domiciliat în Mun. Sighetu Marmaţiei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 9 noiembrie 2018, în timp ce se afla la locuinţa victimei din Sighetu Marmaţiei, pe fondul unor discuţii contradictorii, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu piciorul la nivelul toracelui, al abdomenului şi al capului, în urma cărora victima a decedat.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”.

citeşte şi

BĂTAIE SOLDATĂ CU DECES: Un sighetean a fost bătut de “amici” până şi-a dat ultima suflare

 

 

 

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT