Ieri, 16 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a avut loc şedinţa de evaluare a activității și a rezultatelor obținute de polițiștii maramureșeni în anul 2018.
Raportul de evaluare a fost prezentat de comisar şef de poliție Grozavu Liviu-Constantin, împuternicit șef al inspectoratului.
Din partea Inspectoratului General al Poliției Române, ne-a onorat cu prezența domnul comisar şef de poliţie Stoichici Răducu, Directorul Centrului Operaţional. Acesta a transmis poliţiştilor maramureşeni mesajul d-lui inspector general, chestor general de poliţie Ioan Buda, de mulţumire şi de felicitare pentru activitatea desfăşurată în anul 2018.
Mesaje de apreciere şi susţinere pentru poliţişti au transmis şi domnii Alexandru Cosma – subprefectul Județului Maramureş, Gabriel Zetea – preşedintele Consiliului Judeţean iar doamna Dana Borcuti – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, a evidenţiat activitatea poliţiştilor din dosarele penale cele mai grele.
La activitatea de prezentare a evaluării au participat și comandanții și șefii instituțiilor din sistemul de ordine și siguranță publică, reprezentați ai instituțiilor descentralizate ale statului și parteneri instituționali cu care s-a colaborat în anul 2018.
Într-un cadru festiv, conducerea inspectoratului a acordat o diplomă de mulţumire domnului director general al SC AUTO BECORO SRL – dealer Dacia –Renault-Nissan, pentru sprijinul acordat instituţiei în anul 2018. Cele 4 autoturisme primite în comodat au contribuit la sporirea calității parcului auto, asigurând premisele unor intervenţii prompte şi eficiente la evenimentele înregistrate în trafic.
Pentru rezultatele importante obţinute în cadrul atribuțiilor de serviciu și a misiunilor din anul 2018, întreaga echipă care încadrează Grupa Canină Maramureş a primit felicitări scrise, iar echipajul format din agent sef adjunct Ţâţoc Alin cu câinele Vis a primit diploma în numele colegilor.