Când conduci un autoturism, gândeşte-te că atât volanul cât şi acceleraţia îţi aparţin! Şi că atât propria viaţă cât şi vieţile celorlalţi participanţi la trafic stau în mâinile tale! Fii responsabil şi respectă regulile de circulaţie!
Ieri, 13 februarie, un tânăr de 31 de ani, domiciliat în comuna Sarasău şi-a creat propriul ghinion. Acesta a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.18, pe raza comunei, cu viteza peste limita legală. Oprit pentru verificări, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Conform art. 336, alin. 1, din Codul Penal: ”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă”.
Accident rutier la Bistra cercetat de poliţişti
Ieri, la ora 13.50, poliţiştii din Bistra au intervenit la un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Verificările efectuate au relevat că un tânăr de 23 de ani, care conducea o autoutilitară, a efectuat manevra de mers cu spatele fără să se asigure şi a surprins şi accidentat o femeie de 80 de ani, care se afla în calitate de pieton pe partea carosabilă.
Victima a fost transportată la spitalul din Vişeu de Sus, unde a beneficiat de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.