În weekendul care tocmai a trecut, poliţiştii au întocmit cinci dosare penale şi cercetează tot atâtea persoane care au condus autovehicule în stare de ebrietate. Mai mult, în trei cazuri şoferii au fost „conduşi” de alcool în şanţ sau au avariat alte autoturisme conduse regulamentar.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au fost sesizaţi că în localitatea Satu Nou de Jos s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu pagube materiale. La faţa locului poliţiştii au constatat că un băimărean de 31 de ani, a pierdut controlul direcţiei de mers al autoturismului pe care îl conducea, a ajuns în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers şi a avariat branşamentul de gaz al unui imobil. Băimăreanul avea o concentraţie de de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Maturitatea nu vine odată cu vârsta. Un alt băimărean, de 52 de ani, a urcat beat la volan şi a produs un accident de circulaţie pe bulevardul Republicii din Baia Mare, intrând în coliziune faţă – spate cu un alt autoturism condus regulamentar. Băimăreanul avea o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şi poliţiştii din Seini au intervenit la un accident de circulaţie produs pe fondul consumului de alcool. De această dată, valoarea indicată de aparatul etilotest în cazul unui şofer care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei trei, precum şi un sighetean de 30 de ani şi un bărbat de 45 de ani din comuna Şişeşti, depistaţi în trafic în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului, sunt cercetaţi de poliţişti în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.
Peste 230 de abateri rutiere sancţionate în acest weekend de poliţişti
În acest weekend poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipii cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Bilanţul a fost unul consistent în amenzi şi permise reţinute: 233 sancţiuni contravenţionale şi 25 de permise.
Atât sâmbătă cât şi duminică, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat cu aparatura radar din dotare pe D.N.1C Baia Mare – Şomcuta Mare, D.N. 18 Moisei – Sihetu Marmaţiei şi D.J. 182B Remetea Chioarului – Săcălăşeni. Din cele 115 sancţiuni contravenţionale aplicate, 99 au fost în cazul şoferilor care au condus cu viteză peste limita legală. 11 şoferi au rămas fără permise de conducere iar valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii Serviciului Rutier a fost de aproximativ 71.000 de lei.
Alte 105 contravenţii au fost constatate de poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, care au acţionat în cele două zile pentru depistarea şoferilor care nu utilizează centura de siguranţă şi a celor care utilizează telefonul mobil în timp ce conduc, fără dispozitiv hands-free. Amenzile aplicate şoferilor care au condus pe raza municipiului Baia Mare au fost de aproximativ 41.000 de lei, iar ca măsură complementară, în cazul a 11 şoferi s-a dispus şi reţinerea permisului de conducere.
Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, în special a celor cauzate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, au fost organizate şi pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei. Pentru abaterile constatate, poliţiştii sigheteni au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.800 de lei, şi au reţinut trei permise de conducere.