Maramuresul Istoric

POIENILE DE SUB MUNTE: Țigări descoperite de poliţiştii de frontieră la o altitudine de peste 1.600 de metri

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte au depistat și reținut doi cetățeni români care au încercat să introducă ilegal în țară aproximativ 2.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, printr-o zonă muntoasă împădurită, la o altitudine de peste 1.600 de metri.

În data de 22 februarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.
Astfel, în jurul orei 19.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, într-o zonă muntoasă împădurită, la o altitudine de peste 1.600 m, două persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.
Lucrătorii noștri au acționat pentru interceptarea persoanelor în cauză, acestea fiind reținute și identificate ca fiind doi tineri în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, domiciliați pe raza județului Maramureș.
La cercetarea terenului au fost descoperite patru colete cu țigări care împreună cu persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.
Procedând la inventarierea coletelor descoperite, s-a constatat că acestea conţineau 1.938 pachete cu țigări, în valoare de 22.600 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.

Te-ar putea interesa si

SCUTUL PĂDURII: Poliţiştii au confiscat 23 mc material lemnos în urma controalelor efectuate în Vişeu de Sus, Petrova şi Suciu de Sus

Vasile Dale

BUN CĂUTAT PENTRU CONFISCARE: VW Golf căutat în Italia, descoperit de polițiștii de frontieră în Sighetu Marmației

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Două trenuri blocate între Valea Vișeului și Lunca la Tisa din cauza aluviunilor (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.