Important

POLIȚIA RUTIERĂ MARAMUREȘ: VERDE LA CIRCULAŢIA PE DOUĂ ROŢI

Primăvara bate la uşă şi odată cu ea şi dorinţa noastră de mişcare. Astfel că din ce în ce mai mulţi cetăţeni vor opta să-şi lase  autoturismele parcate şi să se deplaseze cu vehiculele pe două roţi, iar poliţiştii maramureşeni nu pot decât să încurajeze această alegere care poate contribui la reducerea aglomeraţiei în trafic. Astăzi, în ultima zi a lunii februarie, poliţiştii din Seini, sprijiniţi de reprezentanţi ai Poliţiei Locale din oraş, s-au îngrijit în mod deosebit de siguranţa celor care aleg să pedaleze şi au oferit 25 de veste reflectorizante bicicliştilor cu care s-au întâlnit în trafic.

Activitatea de azi a avut scopul de a-i conştientiza pe biciclişti că omiterea respectării regulilor şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime şi totodată le-au reamintit câteva sfaturi care să-i ferească de incidente:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.

Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.

NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!

Pe timpul circulației pe drumurile publice,

conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Se interzice conducătorilor de biciclete: 

– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;

– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;

– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Te-ar putea interesa si

MARAMUREŞENI REVOLTAŢI PE AEROPORTUL DIN CLUJ: Zborul de Barcelona are întârziere de peste cinci ore (FOTO)

Vasile Dale

LIGA STUDENȚILOR „PINTEA VITEAZUL”: Start înscrierilor pentru concursul Miss Universitaria

Redactie

Dincolo de aparențe: Ofițerii Serviciului Criminalistic – cunoscători ai virtuților culorii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.