Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

PENTRU ELEVII CLASELOR 0-IV: IPJ Maramureş organizează un concurs de desene/felicitări dedicat Zilei Poliţiei

Ne apropiem cu pași repezi de momentul nostru aniversar: Ziua Poliției Române. Dintre manifestările organizate cu acest prilej, de departe cea mai îndrăgită este Ziua Porților Deschise care le permite poliţiştilor să fie în mijlocul copiilor.

În acest an evenimentul se va organiza luni, 25 martie a.c., între orele 10.00- 13.00, pe platoul din Piaţa Revoluţiei.

Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, organizează pentru elevii claselor 0 – IV a doua ediție a Concursului de desene/felicitări cu tema: LA MULȚI ANI, POLIȚIA ROMÂNĂ!

Toţi copiii sunt invitaţi să dea frâu liber creativității și să ilustreze modul în care percep ei instituția Poliției și rolul polițistului, cum ar trebui să fie lumea din jurul lor pentru ca ei să se simtă în siguranță, gânduri sau urări pentru Poliție la ceas aniversar.

Lucrările pot fi trimise prin poștă sau pot fi depuse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, din Baia Mare, str. 22 Decembrie nr. 37, până la data de 20 martie 2019.

Pe spatele fiecărei lucrări să apară vizibil: numele, prenumele elevului, școala, clasa, numele și numărul de telefon al cadrului didactic. Desenele pot fi realizate în acuarele/tempera/creion pe coală de desen de dimensiune A4 (bloc mic de desen). Fiecare copil poate participa la concurs cu maxim două lucrări (câte una la fiecare secțiune). La aprecierea lucrărilor se vor avea în vedere: respectarea temei de concurs, originalitatea și claritatea mesajului.

Premierea câștigătorilor va avea loc luni, 25 martie 2019, la Secţia de copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, câștigătorii urmând a fi anunțați telefonic. Pentru relații suplimentare puteți apela Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – telefon 0262/207705.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT