Tinerii Absolvenți ai Facultătilor de Medicină din România ce nu au trecut examenul de Rezidențiat au cerut organizarea unei sesiuni extraordinare de Rezidențiat în perioada Aprilie-Mai 2019. Solicitarea are la bază Ordonanța de Urgență 52/2018.
”Având în vedere că în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009
privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza, pentru ocuparea acestora, o sesiune extraordinară de concurs de rezidenţiat în primul semestru al anului următor”, potrivit Ordonanței de Urgență 52/2018.
În prezent România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care se va adânci în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani, potrivit Ziar medical.
Migraţia personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit şi cu experienţă profesională este o realitate care îşi pune amprenta asupra sistemului public sanitar, fapt ce a condus la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o optimă funcţionare a întregii activităţi desfăşurate în unităţile sanitare publice, precum şi în asigurarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile medicale şi creşterea calităţii vieţii.
”Vă rugăm să veniți în sprijinul tinerilor medici pentru a le acorda o șansă în plus să profeseze în sistemul sanitar românesc, care se confruntă cu un mare deficit de medici. Cu toţii dorim să practicăm medicina în România, nu să fim şomeri un an sau să fim nevoiţi să ne construim cariera în străinătate”, este mesajul transmis de tinerii absolvenți de Medicină.
Astfel, aproape 200 de tineri absolvenți au semnat o petiție pe care au depus-o la Ministerul Sănătății, în care solicitau ”organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în perioada Aprilie – Mai 2019 sau într-un calendar ce va permite îndeplinirea formalităților în termenele legale”.
„Sistemul sanitar este un pacient bolnav care are nevoie de îngrijiri de la o echipă multidisciplinară”, iar cea mai mare problemă cu care se confruntă unităţile medicale din judeţul Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Tulcea este lipsa de personal, cu această problemă se confruntă fiecare oraş din România, cu un deficit de 15.000 de medici. O bună parte din colegii noștri, atât medici cu experiență cât și proaspăt absolvenți, s-au îndreptat către alte sisteme de sănătate din afara țării, unde sunt foarte ușor integrați și li se recunoaște și acordă statutul pe care îl merită, cei rămaşi dorim să profesăm în ţara noastră.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat majorarea cifrei de școlarizare prin rezidențiat pentru anul universitar 2018-2019. Aceasta a fost de 5.415, cu 415 mai multe locuri decât anul trecut iar aproape 8.500 de candidaţi au susţinut examenul, un record de înscrişi din ultimii ani, din care 1.151 nu au putut fi integraţi în sistem”, menționează semnatarii petiției.
Ministerul Sănătății le-a transmis și un răspuns în care menționează: “Ministerul Sănătății nu intenționează să organizeze o astfel de sesiune extraordinară de rezidențiat”.
Preluare ziarmedical.ro
2 mesaje
Multumim!
Oricand cu placere!