Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

TRAFIC DE DROGURI: Maramureşean prins cu ecstasy în ianuarie, condamnat la închisoare cu suspendare

Maramureşeanul Marțian Ovidiu A., în vârstă de 31 ani, arestat preventiv și trimis în judecată la începutul acestui an, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă pastile de ecstasy în municipiul Satu Mare, a fost condamnat la închisoare cu suspendare de către Tribunalul Satu Mare. Alături de complicele său.


”Condamnă inculpatul A.M.O. la pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni si 10 zile închisoare; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabileste termen de supraveghere de 3 ani; Deduce retinerea si arestul preventiv; Mentine măsura controlului judiciar; Condamnă inculpatul M.A.M. la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si stabileste termen de supraveghere de 2 ani; Deduce retinerea; Mentine măsura controlului judiciar; Respinge cererea inculpatului M.A.M. de constatare a încetării de drept a măsurii controlului judiciar”, se arată în decizia pe scurt a Tribunalului Satu Mare.

Luni, 7 ianuarie 2019, în jurul orei 16.30, după o ”tranzacţie”, maşina în care se afla traficantul a fost înconjurată de echipajele de anchetatori, iar bărbatul a fost încătuşat şi dus la audieri.

Asupra bărbatului, care se numeşte Marțian Ovidiu A., s-au găsit 36 de pastile de ecstasy, pe lângă cele 63 pe care acestea le vânduse investigatorilor sub acoperire în timpul tranzacţiilor autorizate.

În urma interogatoriului care s-a derulat la sediul DIICOT Satu Mare, Marțian A. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cel de-al doilea bărbat aflat în mașină a fost pus în libertate, potrivit informațiilor PresaSM.
Apărătorul lui A., avocat Simona Paşcu, susţine că acesta a fost sincer în timpul audierilor.
“Clientul meu nu a făcut alte vânzări, decât cele către poliţişti autorizaţi. De altfel, el a dat dovadă de bună-credinţă, şi-a recunoscut fapta şi a arătat că a fost doar o activitate de conjunctură”, a declarat pentru Adevărul, avocata Paşcu.

Acţiunea de prindere în flagrant fost realizată de un echipaj complex din care făceau parte poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Satu Mare şi ofiţeri ai Brigăzii de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea unui procuror al DIICOT Oradea.

Preluare baiamare24.ro

CITEŞTE ŞI

SALTATI IN TRAFIC: Doi maramureseni incatusati de mascatii din Satu Mare. Sunt suspectati de trafic de droguri (FOTO)

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT