Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Droguri descoperite într-o maşină la Săliştea de Sus. Ce spun poliţiştii de frontieră

Un cititor al site-ului vasiledale.ro ne-a transmis o informaţie din trafic, conform căreua pe DJ 186 mai multe echipaje ale Poliţiei de Frontieră au blocat un autoturism.

În urma percheziţiilor, se pare că în interior au găsit droguri. Deocamdată nu se ştie exact despre ce este vorba.

Informaţia a fost confirmată de ITPF Sighetu Marmaţiei

Actualizare – Comunicat ITPF Sighet

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au depistat un tânăr din Maramureș, care avea asupra lui 2 grame de substanță vegetală, susceptibilă a fi canabis.

În data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localității Săliștea de Sus, județul Maramureș, un autoturism marca Suzuki, înmatriculat în Polonia.

În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului au fost descoperite două plicuri în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv, şoferul declarând că este vorba de canabis.

Drept urmare, persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, unde a fost identificată ca fiind cetăţeanul român I.G., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma inventarierii substanței descoperite, a rezultat cantitatea de aproximativ 2 grame substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a fi canabis, cantitate care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi expertizării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, iar dosarul a fost înaintat parchetului competent pentru soluționare.

(foto arhivă)

 

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT