Şoferiţa care anul trecut a provocat un accident mortal, în care patru studente din Maramureş şi-au pierdut viaţa, a fost condamnată la o pedeapsă de trei ani cu suspendare, pe o perioadă de patru ani de supraveghere.
În această lună se împlineşte un an de la tragedia ce a avut loc la Jibou, în care o maşină în care se aflau cinci tinere din Maramureş a fost izbită în plin pe calea ferată de un tren. Din păcate, patru dintre fetele aflate în maşină şi-au pierdut viaţa, iar singura supravieţuitoare a fost şoferiţa, Sanda Ungur, din Răzoare.
La finalul lunii martie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au finalizat cercetările şi au ajuns la concluzia că semnalele acustice şi luminoase funcţionau perfect, dar acestea au fost ignorate de şoferiţa de 22 de ani.
Prin urmare, Sanda Ungur a ajuns la un acord cu procurori pentru o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 4 ani.
“S-a finalizat urmărirea penală. Între inculpată şi procurori s-a încheiat un acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei şi a fost înaintat instanţei de judecată, care va decide dacă admite sau respinge acordul. Acordul presupune că s-a stabilit o pedeapsă de trei ani cu suspendare pe o perioadă de încercare de patru ani”, spunea procurorul Marta Chiş, pentru Ştiri din Sălaj, la începutul lunii martie.
Termenul de soluţionare a acestui caz a fost data de 23 aprilie, când magistraţii Judecătoriei Jibou trebuiau să dea verdictul, dacă sunt de acord cu această pedeapsă sau nu. Însă, de la acea dată, cazul a avut parte de mai multe amânări, iar recent a venit şi hotărârea judecătorilor.
Astfel, instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou şi Sanda Ungur şi a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare, pe o perioadă de 4 ani de supraveghere, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile.
Sursa Sportul Sălăjean
5 mesaje
Omori 4 oameni și îți dă cu suspendare….. incredibil ce „pile” are fata asta….
PUȘCĂRIE MINIM 10 ANI ERA O DECIZIE CORECTĂ, dar suntem in Romania si e posibil orice din păcate!
Cu ce te ajuta pe tine sa stea in inchisoare cativa ani? De parca ea e foarte fericita de tragidia de care este vinovata. Mentalitate de maidan.
Ma linisteste faptul ca daca se aplica corect legea si sta 10 ani in inchisoare ceilalti participanti la trafic o sa conduca mai prudent altfel ajung si ei ca fata respectiva ! Altfel de ce sa nu merg si eu ca bezmeticul si sa omor oameni ca doar iau cu suspendare :D.
Această tragedie trebuie analizată din mai multe puncte de vedere am mai spus încă de la început. Și aici sunt mai mulți vinovați de această tragedie nu doar șoferița tânără și fără experiență și gata nimeni altcineva nu mai are nici o vină. În mod direct ea este vinovată din cauza lipsei de experiență și a neatenției și în mod indirect sunt și alții vinovați în care nu știu dacă familiile fetelor și-au pus aceste întrebări și dacă au primit daune morale și materiale din partea vinovatului indirect. Pentru că fetele unde aveau de mers au mers cu un scop oarecum constrânse, obligate de vinovatul indirect.
O mare parte din vină aparține altora și dacă situația era altfel nu s-ar fi ajuns aici. Fata cei drept era fără experiență. Vina indirect am mai spus a cu-i aparține. Și până nu se va schimba sistemul probabilitatea e mare ca să mai avem parte de astfel de tragedii cândva în viața asta peste un an peste doi peste zece trec repede.