Eveniment

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Bunică lovită de nepot, soţie bătută de soţ

Poliţiştii maramureşeni sunt în continuare sesizaţi despre agresiuni sau fapte de violenţă în familie. Ieri, 29 mai, au intervenit la două astfel de cazuri şi au întocmit dosare penale ca urmare a constatării faptelor. Victimele au refuzat emiterea unor ordine de protecţie.

Ieri dimineaţă, la 7.20, poliţiştii din Baia Mare s-au deplasat pe strada Luminişului din municipiu, după ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că la un imobil are loc un scandal în familie. La faţa locului s-a constatat că pe fondul unui conflict spontan, o femeie de 61 de ani a fost lovită de nepotul său de 22 de ani. Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecţie. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.

Şi poliţiştii din Borşa au intervenit ieri pe strada Molidului din oraş, unde o femeie de 35 de ani a fost agresată de soţul său de 40 de ani. Victima a fost transportată la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale. Aceasta a fost informată cu privire la prevederile Legii Nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, însă a refuzat emiterea unui ordin de protecţie. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Vă reamintim că pentru siguranţa victimelor poliţiştii pot emite un ordin de protecţie provizoriu, care să-i ţină pe agresori la distanţă. Cereţi ajutorul de fiecare dată când simţiţi că sunteţi în pericol! Sunaţi la 112, depuneţi o plângere şi nu renunţaţi la ea!

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ UN SCANDAL ÎN BAIA MARE: Femeie agresată într-un autobuz de un tânăr care nu avea bilet

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Taximetrist agresiv în trafic sancționat de polițiștii Biroului Rutier Baia Mare

Vasile Dale

GALERIE FOTO: Maşină istorică a Parlamentului britanic, în curtea unui colecţionar din Remeţi

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.