Important

INDISCIPLINAŢI ÎN TRAFIC: Încă doi condamnaţi pentru infracţiuni rutiere

Gradul de indisciplină al participanţilor la trafic continuă să se menţină la un nivel ridicat, în ciuda amenzilor mari şi a eforturilor depuse de poliţişti pentru reducerea accidentelor rutiere.

Doar în ultimele două zile, la Seini, Dragomireşti şi pe raza Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag, în cadrul unor acţiuni desfăşurate de poliţişti împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român pentru siguranţa participanţilor la trafic, au fost aplicate peste 60 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri rutiere, în valoare de peste 21.000 de lei. Au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare.

O dată la două luni, în jur de 45 de persoane care au săvârşit infracţiuni la regimul rutier (adică aproximativ 270 de persoane anual), dar faţă de care a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei, respectiv suspendarea exercitării pedepsei, sub supraveghere, intră într-un program de conştientizare a consecinţelor generate de faptele lor, derulat de Serviciul Poliţiei Rutiere şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat  cu Serviciul de Probaţiune Maramureş. Majoritatea celor obligaţi să frecventeze acest program (90%) au săvârşit infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 Ţinând cont de gradul de pericol pe care-l implică nerespectarea normelor de circulaţie rutieră, infracţiunile rutiere intrând în Codul Penal la capitolul Infracţiuni contra siguranţei publice, cei care nu înţeleg importanţa respectării legislaţiei trebuie să ştie că riscă să fie condamnaţi la executarea unei pedepse privative de libertate.

Este şi cazul a doi tineri, un băimărean de 22 de ani şi un tânăr de 29 de ani din Chelinţa, care au fost condamnaţi fiecare la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Ambii au fost depuşi de poliţişti în Penitenciarul Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENTE RUTIERE: Minoră de 9 ani, lovită de o maşină în Baia Sprie. Un şofer băut s-a oprit cu maşina într-un podeţ la Sighetu Marmaţiei

Redactie

Colaborare între Județul Maramureș și Raionul Ungheni pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate comunităților și persoanelor vulnerabile

Redactie

CONCURSUL SERVICIILOR PRIVATE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.