Important

CAVNIC: Drumeţii montane în siguranţă, asigurate de jandarmii montani

În cadrul campaniei preventiv –educative ,,Siguranţă în vacanţă”, în cursul zilei de azi, în staţiunea turistică Cavnic, militarii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic au desfăşurat activităţi specifice cu un grup format din 95 de copii din municipiul Bucureşti, cu vârsta între 7 şi 14 ani, care se află în tabără la Hotelul Super Schi din localitatea Cavnic. Acestora le-au fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului Montan de Jandarmi Cavnic, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, cum să acorde primul ajutor şi cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie, tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere precum şi elemente de bază pentru consumarea apei din fântâni şi văi de munte.

Campania preventiv – educativă ,,Siguranţă în vacanţă” va continua pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia, vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţul nostru, cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.

Numeroşi turişti din ţară şi din străinătate se află în această perioadă în staţiunile turistice din zonele montane ale judeţului nostru, motiv pentru care Jandarmeria Maramureş face câteva recomandări iubitorilor de natură.

Iubitorii de drumeţii montane sunt îndemnaţi să fie echipaţi adecvat, cu bocanci şi cu un rucsac care să conţină strictul necesar, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate, să respecte regulile muntelui, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate şi să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia. Este indicat ca înainte de începerea unui traseu, aceştia să anunţe jandarmii montani din zonă cu privire la numărul de participanţi, precum şi ruta / traseul turistic pe care urmează să-l parcurgă.

Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi respectaţi indicaţiile acestora.

Te-ar putea interesa si

Stațiunea din nordul țării în care nu te plictisești, indiferent cât stai și ce vârstă ai

Vasile Dale

De ce Maramureș? 12 motive pentru a vizita Țara celor ”4 țări”

Vasile Dale

POLIŢIŞTII RUTIERI AU ACŢIONAT ŞI IERI: Au fost aplicate sancţiuni, însă nu au fost nevoiţi să intervină la accidente cu victime

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.