Important

SPIRIT CIVIC ÎN BAIA MARE: Furturi din auto „împiedicate” de un cetăţean care a apelat 112

foto http://www.gandul.info

Aseară, în jurul orei 20.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au fost sesizaţi despre producerea unui posibil furt dintr-un auto. Apelantul a declarat că o persoană a pătruns într-o autoutilitară parcată pe strada Grănicerilor, de unde sustrage bunuri, iar alta pare a supraveghea zona.
Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii de ordine şi siguranţă publică au depistat cele două persoane care corespundeau descrierii apelantului. La vederea poliţiştilor, acestea au încercat să fugă.
Un tânăr de 19 ani, a fost reţinut şi imobilizat, asupra lui fiind găsit un lanţ de drujbă sustras din autoutilitară. Totodată poliţiştii au stabilit că acesta a încercat să sustragă şi acumulatorul unui alt autoturism parcat în zonă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt şi continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerii acestora la răspundere penală.

TENTATIVĂ DE FURT: Tânăr care a încercat să sustragă bunuri din locuinţa unei persoane identificat şi reţinut pentru 24 de ore

În cursul zilei de ieri polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au dispus reţinerea unui tânăr de 26 de ani, cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat.

În urma activităților întreprinse, poliţiştii au stabilit faptul că la data de 19 mai a.c., în jurul orei 10.45, tânărul, care purta mască pe faţă, a pătruns într-un apartament situat pe strada Petre Dulfu din municipiu cu intenţia de a sustrage bunuri, însă a renunţat la plan în momentul în care a observat că locuința este prevăzută cu sistem de monitorizare video.
În urma administrării probatoriului în cauză, faţă de băimărean a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.
În acest caz, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: SUPERSKI CAVNIC – Prima pârtie de schi din Maramureș a fost deschisă pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Un brondoș i-a întâmpinat pe schiori

Vasile Dale

Exerciţiu al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgenţe din Poienile de Sub Munte. A fost „salvată” o persoană căzută de pe un pod

Redactie

ŞANTAJUL: Infracţiune în creştere în Maramureş

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.