Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACCIDENT ÎN MUREŞ: Un TIR înmatriculat în Maramureş s-a izbit de parapetele metalic, blocând traficul trei ore (FOTO)

Accidentele se ţin lanţ atât în judeţ, cât şi în ţară. În această dimineaţă (9 august), la ora 6.40, un accident rutier s-a petrecut pe DN 13, în localitatea Chendu (judeţul Mureş).


Un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Maramureş, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, pe timp de ploaie torenţială a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de parapetele metalic de pe marginea drumului. Din fericire nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se cu pagube materiale.
Din cauza poziţiei în care a rămas TIR-ul pe drum, traficul între Sighişoara şi Târgu Mureş a fost blocat, timp de trei fiind dirijat alternativ pe un singur sens.


Şoferul a fost testat cu etilotestul rezultatul dovedindu-se a fi zero.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT