BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricTara Lapusului

EXTREM DE GRAV: Bistrițean comă alcoolică. Un sighetean beat a fugit de poliție și s-a răsturnat cu mașina

25 de persoane care conduceau în stare de ebrietetae sau fără permis în acest weekend depistate de poliţişti

Alegeţi să conduceţi doar dacă nu aţi consumat alcool! Alegeţi să conduceţi doar dacă deţineţi permis de conducere! Alegeţi să contribuiţi la creşterea gradului de siguranţă în trafic! Începutul de săptămână a venit cu un bilanţ consistent în numărul de infracţiuni rutiere constatate de poliţişti în weekendul care tocmai a trecut. 15 persoane au fost depistate în timp ce conduceau cu o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar alte 10 au fost surprinse de poliţişti conducând pe drumurile publice fără a deţine permise de conducere sau fără drept de a conduce (permise reţinute).

Un bistrițean avea 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat

Recordul în materie de alcool la volan aparţine unui bărbat de 34 de ani, domiciliat în judeţul Bistriţa Năsăud. Acesta a fost oprit pentru verificări duminică, 25 august, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Suciu de Sus. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Târgu-Lăpuş, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un bărbat din Moisei provocat accident beat criță

Un bărbat de 43 de ani din Moisei ani, care conducea cu o alcoolemie de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus în faţa sa. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Un sighetean beat a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina

Pentru că se afla în stare de ebrietate, un tînăr de 28 de ani din Sighetu Marmaţiei nu a oprit la semnalele poliţiştilor. La scurt timp a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autoturismul într-un gard, după care a încercat să fugă. A fost prins şi imobilizat de poliţişti, iar întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toate persoanele depistate că au comis infracţiuni sunt cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite. Poliţiştii vor fi pe drumurile publice şi în săptămâna care tocmai a început. Nu au target de amenzi! Cu cât îi vor depista mai repede pe cei care conduc în stare de ebrietate, cu atât va scădea numărul accidentelor rutiere şi al persoanelor rănite! Conduceţi cu responsabilitate!

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT LA ULMENI: S-a urcat beat la volan, a ajuns cu maşina în şanţ, apoi a fugit de locul accidentului

Vasile Dale

EVENIMENT în LEORDINA: Concert de colinde ”Acasă de Crăciun!”

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Băimărenii s-au luat la bătaie pentru mâncare. Au intervenit trei echipaje de poliție. O faptă bună pe care o parte a oamenilor nu o știu aprecia

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.